Scurt istoric al înființării și activității de început (1875-1900) a Societății Geografice Române (Societatea de Geografie din România)

(spicuiri din lucrarea ”Istoria Societății de Geografie din România, 1875 – 2017”

apărută la Editura CD PRESS, sub egida Societății de Geografie din România,

fondată în 1875 de Regele Carol I – autor Mihai Ielenicz)

     În anul 1875, la 15 iunie (27 iunie pe stil nou), în Palatul Academiei se consuma un eveniment care, pentru Geografia românească, avea să fie actul de înființare. Prin Decretul domnesc nr. 1120 din acea zi, se înființa Societatea Geografică Română.

     Sub Înaltul Patronaj al Domnitorului Carol I și la inițiativa acestuia, 31 de membri (din cei 72 de membri consemnați ca fondatori) erau prezenți la Ședința de Constituire a ”Societății Geografice Române”. Societatea avea ca scop principal printre altele ”cunoașterea amănunțită a pământului țării noastre de către locuitorii săi, dar și de către celelalte popoare”.

     În această primă ședință de constituire a Societății Geografice Române, toți cei prezenți au votat în unanimitate ”Statutele Societății Geografice Române”, în care se subliniază câteva direcții de urmat în anii ce urmează: ”(...) a face ea însăși studii pentru a ajunge la perfecta cunoaștere a pământului Țării Românești din toate direcțiunile geografice și economice; a lucra la răspândirea între români a științelor geograficești; a propune și a stărui să se adopte în școli cele mai bune metode pentru predarea geografiei; a publica în limba română și în limbi străine, unde este cazul, opere relative la scopul Societății; a ține națiunea română, pe cât va fi posibil, în avântul științific al vremii, cu privire la scopurile geografiei din străinătate; a întreține relațiuni cu privire la scopurile geografiei din străinătate; a întreține relațiuni cu societățile geografice, mai ales pentru a face cunoscută România mai bine decât este cunoscută astăzi”.

     Pe lângă statut, au mai fost votate Biroul Societății Geografie Române, format din Domnitorul Carol I (președinte), prințul Alexandru A. Cantacuzino, profesorul Emanoil Bacaloglu, colonelul Constantin Barozzi (vicepreședinți), Gheorghe I. Lahovari (secretar-general)  și Nicolae Negre (casier), precum și Consiliul de Administrație, alcătuit din Petre Aurelian, Grigore C. Cantacuzino, Ioan Alexandru Cantacuzino, George Manu, Alexandru Odobescu, Grigore Ștefănescu, Vasile Alexandrescu-Urechea, Ioan V. Socec și Iacob Felix.

    Societatea Geografică Română era ce-a de-a unsprezecea societate de geografie înființată în Europa, după cele înființate la Paris (1821), Berlin (1828), Londra (1830), Frankfurt am Main (1836), Dornstadt (1845), St. Petersburg (1845), Viena (1845), Roma (1860), Leipzig (1861) și Dresda (1865).

     Salutul Domnitorului Carol I la Ședința de Constituire a reprezentat un adevărat imbold pentru cei chemați să contribuie la dezvoltarea Geografiei românești:

          ”Salutând Societatea Geografică Română, a cărei înființare îndeplinește una din vechile mele dorințe, bucuria mea este cu atât mai mare, cu cât sunt încredințat că lucrările ei vor fi un de folos nemărginit pentru viitorul țării a cărei dezvoltare economică o urmărește Europa cu un interes crescând.  Terenul deschis exploatării Domniilor Voastre științific este întins și o muncă de zeci de ani va fi de trebuință pentru a ajunge la exactitatea cunoștințelor neapărate în asemenea întreprinderi. Însă, împărțirea Domniilor Voastre în secțiuni va pune o regulă în lucrări și le va simplifica.

        Climatologiei i s-a dat o prea puțină atențiune deși tocmai această parte a științei este din cele mai importante pentru țara care atârnă aproape exclusiv de agricultura ei. De se făceau mai de timpuriu observații și cercetări, nu s-ar fi prădat atâtea regiuni întregi de pădurile lor și nu am avea așa de des recolte nefavorabile. dacă nu se vor opri cu toată energia tăierile de păduri, vom vedea clima noastră în modul cel mai amenințător; devastarea pădurilor de munte seacă izvoarele și produce surpări, devastarea lor la șes usucă câmpiile și preface pământul roditor în pustie.

          Fie ca juna noastră Societate geografică să se asocieze într-un mod demn de celelalte Societăți instituite în mai toate țările, și din parte-mi nu mă îndoiesc că, sprijinită prin bărbații noștri de știință, își va împlini misiunea ei, prin hărți și topuri geografice îngrijite, scoțând țara din regiunea necunoscutului”.

    Societatea Geografică Română a dobândit personalitate juridică (persoană morală și instituție de utilitate publică) prin legea aprobată în unanimitate la 28 noiembrie 1896 de către Camera Deputaților și la 28 ianuarie anul următor de către Senat, lege promulgată prin Decretul regal nr. 588 (februarie, 1897). Sediul Societății Geografice Române era la Ateneul Român și Fundația Universitară Carol I, iar la Iași și Craiova funcționau primele filiale.

     Printre membrii Societății Geografice Române de la începuturile sale s-au numărat personalități de marcă (oameni de știință, de cultură, economiști, ingineri, militari de carieră și politicieni), uniți de același obiectiv major – cunoașterea și popularizarea mediului geografic în care trăiau, mediu care-i influența și pe care-l influențau.

    Pentru a comunica eficient rezultatele cercetărilor, au hotărât ca Societatea Geografică Română să aibă propriile publicații. Astfel, în anul următor (1876) apare primul volum al Buletinului Societății Geografice Române (nr. 1-5), cu următorul ”Somariu” :

1. Statutele Societății Geografice Române și domnescul decret de approbare (textü român, textü frances).

2. Proces-Verbal al ședinței solemne de inaugurare din 15/27 Iunie 1875 (textü român și textü frances).

3. Lista membrilor Societății la 31 Dec. 1875 (text român).

4. 4. Studiu asupra României de Em. Crezzulescu (text român și text frances).

     Membrii societății au activat în cadrul unor secțiuni (matematică și astronomie, științe fizicale, științe naturale, etnologie, arheologie), reușind în scurt timp să editeze studii diverse, cum au fost: analiza culturilor istorice și succesiunea lor pe teritoriul țării noastre; multiplele aspecte ale culturii populare reflectate în tradiții, construcții, așezări, port, ocupații ș.a.; realizarea hărților geologice ca bază pentru punerea în evidență a bogățiilor din subsol și dorința ca acestea să fie cât mai repede luate în exploatare; cunoașterea configurației orohidrografice; stabilirea unor programe de natură agro-climatică corelate cu necesitățile vieții; lucrări importante cu caracter topografic în cadrul secțiunii geografice militare etc.

     Erau începuturile acestei Societăți, lipsită de specialiști geografi recunoscuți, dar care își propune ca în cel mai scurt timp să contribuie la pregătirea acestora și să ajute la înființarea unei școli geografice românești.

     Dezideratul este împlinit la debutul secolului XX (3 noiembrie 1900) când la Facultatea de Litere și Filosofie de la Universitatea din București, a luat ființă prima catedră de Geografie sub conducerea lui Simion Mehedinți, el însuși beneficiar al unei burse de studiu oferite de Societatea Geografică Română pentru dobândirea unei pregătiri geografice de înaltă calitate în străinătate (Franța și Germania).